| |
De ce sa nu
jucam acest joc dupa regulile existente si sa salvam economia, decat sa
salvam bancile "zombie", actionarii si beneficiarii contractelor cu acestea ?
Alegerile pe care trebuie sa le faca noua administratie americana se
reduc la urmatoarele: sa plateasca o subventie catre banci si sa
rasplateasca esecurile acestora sau sa le inchida si sa inceapa de la
capat cu institutii sanatoase.
Pentru ca nu doreste sa conduca bancile efectiv, pariul meu este ca
guvernul SUA va aborda calea subventiilor, care ar fi insa calea cea mai
gresita.
O idee mai buna ar fi nationalizarea bancilor care nu pot supravietui,
actiune combinata cu injectia de capital in banci noi sau restructurate
din “carcasele” defunctelor. Asa cum a subliniat foarte bine Joseph
Stiglitz, castigatorul premiului Nobel, SUA este chiar in acest moment
in procesul de a sorta bancile supravietuitoare.
“Exista o anumita cantitate de capital disponibila pe piata si daca
un jucator al pietei nu are destul capital, va trebui sa dea faliment.
Avem un cadru legal si ar trebui sa il folosim” a spus el sambata,
31 Ian 2009, la Forumul Economic de la Davos.
“Ar trebui sa avem in vedere ca masurile actuale sa caute sa pastreze
mecanismele de plata functionale. Ne-am angajat in rescrierea regulilor si ar trebui
sa ne intrebam foarte serios: pentru al cui beneficiu se face aceasta
rescriere ?"
Atat detinatorii de obligatiuni cat si participantii la contractele cu
instrumente derivate (contracte cu bancile prin care acestea plateau
sume de bani daca se materializau lucruri externe, cum ar fi falimentul
unui tert) se pare ca vor fi marii castigatori ai pastrarii actualelor
institutii “fantoma”.
Ar fi foarte interesant de urmarit unde se tot duc aceste fluxuri de
numerar din “fondurile de salvare”, precum si care sunt obligatiile
internationale ale acestor institutii “salvate”. Se prea poate ca
“salvand bancile” sa se incerce de fapt salvarea clientilor acestora,
angajati in contractele cu instrumente financiare complexe; adica sa se
incerce salvarea acelora care s-au angajat in tranzactii speculative
foarte riscante, fara nici un fel de supervizare din partea guvernului
SUA. Banii vin in schimb de la statul american si de la platitorul de
taxe din aceasta tara. Majoritatea acestor jucatori se afla in afara
jurisdictiei americane, iar riscurile politice ale unei asemenea decizii
ar fi foarte mari.
Singurul argument in favoarea politicii de salvare a bancilor este
efectul de dominou care va mari impactul crizei din esecului unor
institutii mari, gen Lehman Brothers. Dar, realist, acesta este singurul
medicament care poate salva economia mondiala. Intrebarea este cum si
cine il va lua, nu cat din el va lua, pentru ca in final va trebui luat
in intregime.
Nu banci “rele”, ci banci inchise.
Cu siguranta ca inchiderea unor institutii bolnave nu va fi doar de
success, ci va fi si corecta din punct de vedere moral si etic. Atata
timp cat preturile imobiliarelor sunt in scadere, eforturile de a carpi
bancile cu probleme prin asigurari vor fi anulate de viitoarele pierderi
financiare.
Sa lasam institutiile abilitate sa preia institutiile slabe si chiar,
cum a a propus si Stiglitz, sa folosim o mare parte din fondurile de
salvare prin capitalizarea si infiintarea unor banci noi, cu balantele
curate. Aceste institutii “curate” ar putea primi 150 miliarde $ si prin
efectul de multiplicare monetara ar putea ajunge sa creeze peste 1
trilion de $ de credit nou. Daca se va tine si managementul responsabil
de actiunile lui, guvernul ar putea vinde pe piata aceasta institutie
peste cativa ani cu profit destul de insemnat. Nu ar fi cu siguranta
cele mai bune banci vazute vreodata, insa cu siguranta vor fi mult mai
bune ca bancile “zombie” pe care le avem acum.
Intre timp, activele bancilor falimentare ar putea fi tratate separat,
la fel cum s-a intamplat in anii ’90 cu activele companiilor de economii
si imprumuturi.
O alta solutie eleganta a fost propusa de Nassim Nicholas Taleb
, autorul cartii “Lebada Neagra: Impactul unor evenimente foarte
improbabile”. Acesta sugereaza ca s-ar putea nationalize
bancile, limitandu-le activitatile asigurate din banii contribuabililor
la plati si depozite. Celelalte activitati, mai riscante, ar fi lasate
la latitudinea lor, insa nu vor fi asigurate in nici un fel din banii
publici.
“Au trisat la acest joc. Ii platim pentru profiturile lor, iar ei nu
au nici un fel de retinere in a ascunde riscurile pe care si le asuma pe
banii nostri” a spus el intr-un interviu la Davos. “Tocmai de
aceea, vorbind ca cineva caruia ii place ideea de piata libera, mi-ar
placea sa vad nationalizata acea parte din afacerile lor care cere
asigurari de stat si care se ocupa de plati si decontarea tranzactiilor.
Sunt furios pe politica dusa de SUA; avem opusul socialismului: banii
din TARP au fost folositi la plata bonusurilor si a asumarii mai multor
riscuri.”
Este adevarat ca daca lasi bancile mari sa dea faliment si nu ii salvezi
pe beneficiarii contractelor incheiate cu acestea, multe banci mai mici
vor trebui sa inchida si ele pravalia, inclusive banci din afara SUA.
Pentru a contrabalansa acest efect si a il controla, si asta ne rugam sa
se intample, va trebui coordonare la nivel international, insa asta nu
va schimba problema de baza. Cine are acces la resursele
statelor debitoare si in ce ordine se vor acorda despagubirile ? Nu
cred ca primii la rand ar trebui sa fie speculatorii pe derivate,
actionarii si detinatorii de obligatiuni ale bancilor cu probleme.
Acestia ar trebui sa stea la coada.
Autor: James Saft - Jurnalist al Thomson Reuters
|
