|
Banca Centrala
a SUA a trecut de limita de a se juca cu focul si se prea poate sa fi
dat foc la casa. Este una sa impingi dobanda de politica monetara pana
la zero sa stimulezi economia, insa este cu totul altceva sa monetizezi
datoria tiparind bani pentru a cumpara titluri de stat.
In saptamanile trecute, FED-ul american a calcat mult dincolo de
granitele statutului sau si a devenit activa in managementul sectorului
privat, dincolo de atributiile ce tin de a fi banca centrala. Si mai rau
este faptul ca multe din masurile luate in disperare in ultimele luni
vor fi greu sau imposibil de inversat, facand ca revenirea economiei SUA
sa fie improbabila pe termen mediu. Desi s-a declarat ca aceste masuri
au fost luate din cele mai bune intentii, de a “salva” economia, s-ar
putea ca ele sa duca la o panta alunecoasa ce duce la distrugerea
capitalismului competitiv.
In "a face tot ceea este nevoie” pentru a scoate economia din groapa,
FED-ul risca sa distruga fundatia care a permis SUA sa se afirme ca
prima forta economica mondiala in secolul XX.
Participand activ in alocarea creditului pentru sectorul privat, FED
pune in pericol fundatia capitalista pe care este construita economia
SUA. Ca rezultat al acestor actiuni, SUA s-ar putea sa fie pe drumul
catre o economie planificata in haine moderne.
Pentru a intelege ce este atat de inspaimantator la recentele actiuni
ale Bancii Centrale Americane, trebuie sa ne aducem aminte ca
majoritatea bancilor centrale se focalizeaza pe ratele dobanzilor,
inflatie si masa monetara pentru a promova stabilitatea preturilor (
precum si minimizarea somajului in cazul FED ). In mod general, ele
influenteaza crearea de credit prin managementul costurilor cu
imprumutul de bani. Bancile centrale folosesc diverse tactici si parghii
pentru a atinge acest obiectiv; in timp ce unele sunt mai bune ca altele
in a atinge scopurile, ceea ce au in comun este ca se focuseaza pe
achizitia datoriei guvernamentale, de obicei pe termen scurt.
Se presupune ca o politica buna a bancii centrale creeaza un climat de
stabilitate a preturilor, ducand la o prosperitate pe termen lung. Pe de
alta parte, o politica monetara proasta poate duce la inflatie, variatii
mari in activitatea economica si somaj nejustificat de mare. In acelasi
timp, fortele pietei libere fac ca sectorul privat sa-si maximizeze
eficienta in ambele cazuri.
De abia atunci cand politicienii incep sa subventioneze si sa sustina
sectoare bolnave si neperformante ale economiei incep sa se produca
distorsiuni care vor bantui economia pe termen lung. In mod traditional,
la bine si la rau, alesii unui stat decid asupra structurii socio-economice
a statului respectiv. In SUA, FED-ul a inceput sa decida din 2008 ce
sectoare trebuie lasate sa moara sau sa supravietuiasca.
Isteria care s-a creat de catre legiuitori si de media au permis Fed sa
inceapa sa propuna recentele metode “neortodoxe”. In Septembrie 2008,
sistemul financiar global parea in corzi, insa guvernele au reusit sa-si
joace rolul pentru a evita un colaps haotic; rolul guvernului ar fi
trebuit limitat insa la a permite ajustarea controlata a exceselor
produse de bula speculative a creditelor. In locul acestui comportament,
ultimul slogan folosit in SUA pentru a justifica “bailout”-urile este ca
numarul locurilor de munca a scazut cu cea mai mare valoare absoluta de
la Al Doilea Rezboi Mondial incoace.
Asta asa e, cand vorbim de cifre absolute, insa, procentual, cifra este
mai mica decat in fiecare din anii 1982, 1961, 1958, 1954, 1948/49. In
multi din acesti ani, scaderile procentuale au fost chiar duble decat
cea din 2008.
Recesiunile nu sunt distractive, la fel cum nu sunt falimentele
personale si corporative, insa ele sunt medicamentul care fac ca
excesele din timpul boom-ului sa fie corectate. Prin contrast, astazi,
managerii fondurilor de acoperire ( hedge funds ) care au ingropat banii
investitorilor in pamant, pot sa o ia de la capat ca si cum nimic nu s-ar
fi intamplat. Cel mai bun exemplu este dat de cei care au condus Long
Term Capital Management la faliment in 1998; au luat-o de la capat in
2000 si au patit acelasi lucru in 2008. Nu cred ca exista vreo sansa ca,
luand-o de la capat si acum, sa ne asteptam la rezultate diferite.
In timp ce vine se arunca asupra acestor manageri, ratele de dobanzi la
nivele extrem de joase contribuie la angajarea acestor jucatori ai
pietei in asumarea unor riscuri nejustificate. E ca si cum ai umple o
camera plina de betivi notorii cu sticle de whisky- este inevitabil ca
vor incepe sa bea pana cand vor intra in coma.
Toata atentia planurilor
de salvare se focuseaza asupra celor supraindatorati. Ce putem spune
atunci despre grupul de oameni responsabili care au economisit si si-au
bazat deciziile de investii pe randamente reale si predictibile pe
termen lung ? Cu ratele de dobanda aproape de zero, multi sunt din nou
tentati sa se angajeze in tranzactii cu grad inalt de indatorare
(leverage) pentru a-si atinge targetul de rentabilitate. Fondurile de
pensii care “trebuie” sa aiba randamente de cel putin 6% anual, nu vad
alte alternative decat sa dea banii fondurilor de acoperire pentru a
transforma in mod magic o rata de rentabilitate de 1% in una de 20%. De fapt
mai exista o cale prin care fondurile de pensii sa ajunga sa-si
indeplineasca angajamentele si un bun exemplu sunt cei din Elvetia, care
au anuntat ca de acum incolo randamentul „garantat” va cobori la 4%, de
la 6% cat era pana acum.
Credit bagat pe gat cu forta
La sfarsitul lunii Decembrie 2008, Board-ul Fed a aprobat cererea
diviziei financiare a General Motors, GMAC, de a deveni societate
bancara. Votul a fost aprobat 4 la 1 si un membru s-a abtinut. In
aprobarea acestei cereri a fost insa un "mic" hop, aceea ca GMAC nu avea
suficient capital pentru a deveni banca. Problema a fost rezolvata in
Ianuarie 2009, prin injectarea de catre Trezorerie a sumei de 5 mld USD
in capitalul societatii.
Deasemenea, Trezoreria a dat General Motors 1 mld USD astfel incat
compania sa poata injecta banii in GMAC. Echipata cum cu un capital
minim, GMAC poate opera acum ca o banca si ,cel mai important lucru, poate
accesa direct programele de asistenta ale Fed si programul TARP.
Consumatorii speriati sunt ingrijorati de pierderea slujbei,
pierzandu-si pe parcursul anului 2008 o parte insemnata din averea neta;
ultimul lucru la care se gandesc este achizitia unei masini. In
Decembrie vanzarile auro americane au plonjat in gol, atat pentru GM cat
si pentru constructorii japonezi. (Toyota a raportat scaderi de 37% in
conditiile in care nu a oferit finantare cu avans zero ).
Programele promotionale de dinainte de spargerea bulei creditului au
atras cumparatorii de masini prin credite cu dobanda zero pe 6 ani.
Politicienii considera asta un motiv sa continue sa acorde finantare
GMAC, pentru un model de afacere care duce la ruina; nu are nici un sens
sa oferi masini cu dobanda zero, daca dobanda la care te imprumuti este
mai mare. In esenta GMAC ia bani de la Trezorerie pentru a putea accesa
mai multi de la Fed. Urmatorul pas este sa inceapa sa ofere masini cu
dobanda zero la oricine este zarit pe strada mergand pe jos.
FED-ul is extinde astfel misiunea de acorda credit acolo unde ea, nu
piata libera, considera ca este necesar. Un program major anuntat in
Trim IV 2008 si demarat in Ianuarie 2009 consta in cumpararea de
Obligatiuni Garantate cu Ipoteci ( Mortgage-Backed-Securities) de la
Fannie Mae si Freddie Mac in valoare de 500 mld USD. Presupusul motiv
pozitiv ar fi reducerea ratelor de dobanda la scadentele pe termene
foarte lungi. Consumatorii cu un istoric curat de credit pot avea acces
la credite cu dobanda mai mica de 5%.
O problema cu un asemenea program este ca Fed creste intentionat
preturile acestor obligatiuni si scade randamentele acestora ( preturile
si randamentele se misca in sens invers ). Rezultatul este ca
investitorii privati vor deveni reticenti in a le cumpara. Fed-ul risca
sa inlocuiasca activitatea sectorului privat, in loc sa-l incurajeze. Se
poate ajunge intr-un cerc vicios in care o entitate a statului sa
cumpere de la o alta entitate a statului, fara a produce nici un pic de
plus valoare ( statul nu dispune de bogatie proprie, trebuie sa o ia de
la mediul privat pentru a o redistribui ), fiind un exemplu clasic de
schema Ponzi ( Caritas, FNI, etc). O problema si mai mare pe care o
creeaza Fed-ul este punerea in pericol a existentei dolarului, avand in
vedere ca SUA este dependenta de fondurile externe pentru finantarea
deficitului.
Poate ca Fed va fi capabila sa elimine programele de creante comerciale
sau chiar TARP de-a lungul timpului, insa cei 500 mld USD din MBS-uri vor fi
foarte dificil sau chiar imposibil de sterilizat. Motivul principal este
ca aceste obligatiuni sunt cumparate pentru a fi detinute pana la
maturitate. Din evidente practice, asta inseamna ca balanta Fed nu este
umflata doar „temporar”, mai multi bani fiind pastrati in economie pe
viitor.
In mod obisnuit, balanta Fed este de 900 mld USD. Chiar daca am
presupune prin absurd ca marirea acesteia in doar 4 luni la 2.000 mld
USD este doar „temporara”, readucerea ei la starea normala va avea
efecte neasteptate si neplacute pe termen scurt. Este foarte probabil ca
programe de gen MBS sa fie extinse peste termenul initial de 6 luni,
pentru ca oameni ca Bill Gross, manager PIMCO ( unul dintre cele mai
mari fonduri de investitii din lume ) sa poata sa-si curete bilanturile
de obligatiunile pe care le detine, de dragul salvarii economiei. In
fond, PIMCO este una dintre firmele care administreaza programul pentru
Banca Centrala Americana, adica un fel de "lup paznic la oi"
Pentru a contracara efectul acestui munte de bani noi creati in economie,
Fed va trebui probabil sa ridice nivelul dobanzilor pentru o perioada
foarte lunga de timp. O varianta mai realista insa este ca banii vor
ramane in economie, pentru ca sterilizarea lor va presupune niste
dificultati economice prea mari. Aceasta alternativa va ingloba o
inflatie „cronica” in economia SUA si bineinteles in cea mondiala in
anii urmatori. De remarcat este si faptul ca exista foarte putina
monitorizare, ba chiar deloc, asupra modului cum isi desfasoara Banca
Centrala programele de „salvare” a economiei, sub pretextul „pastrarii
independentei Bancii Centrale fata de actiunile politice ale Guvernului”.
Practic nu se poate sti cand si, mai ales, daca Fed va retrage aceste
programe si va renunta la puterile sporite pe care si le-a asumat cu
ocazia acestei crize economice.
„Traieste liber sau mori !”
Implicandu-se in alocarea creditului unor sectoare specifice ale
economiei, SUA paseste cu repeziciune spre teritoriul rezervat
socialismului si comunismului. Comunismul insa a avut peste 50 de ani in
care a demonstrat ca nu poate functiona.
Statul american New Hampshire si-a adaugat sloganul „Traieste liber sau
mori” la emblema sa in 1945, o fraza ce a fost rostita de unul dintre
generalii din razboiul contra Angliei. Tradus in limbaj economic,
sloganul ar insemna ca o recesiune severa este raul cel mai mic comparat
cu o economie planificata. Pentru a continua paralela, cand comunismul a
maturat Europa de Est, nivelul de trai al locuitorilor acestei regiuni a
scazut dramatic. In vremurile actuale se poate observa ca rata de „re-falimentare”
a celor care au dat deja faliment utilizand imprumuturile cu dobanzi
mici promotionale se apropie de 50% in SUA. Totusi, costurile
nesabuintei lor trebuie suportate si de cei mai chibzuiti, adica „solidaritate
fara frontiere”. Suntem la un pas mic de comunism. Trebuie sa fim in
alerta si sa nu fim „orbiti” de planurile de „salvare” prin tiparnita
ale Bancilor Centrale. Datoria este cauza si nu solutia problemei cu
care se confrunta economia mondiala. Nu putem stinge un foc turnand
peste el benzina. O cale mai corespunzatoare de a iesi din criza ar fi
sa incepem sa economisim si sa producem, pentru o recuperare durabila.
Nu este o intamplare ca Parintii Constitutiei americane au decretat ca
moneda SUA sa fie bazata pe aur si argint pentru a nu fi afectata de
tentatia Guvernului de a o distruge prin nesabuinta.
|